interviu
une, condus de bunicul meu, care se
numea tot Pavel Bochian. Pe atunci
bunicul era dascăl sau cantor în
biserica greco-catolică. Începând din
anul 1924 bunicul a condus un grup
de 5 bărbaţi care se întâlneau acasă la
el pentru rugăciune şi studiu biblic.
În anul 1930 bunicul a intrat în
legătură cu Biserica Penticostală,
de curând înfiinţată, din Pâncota,
judeţul Arad şi a invitat un grup de
credincioşi să vină la Mocrea pen-
tru o rugăciune pentru bolnavi. În
primăvara aceea un grup condus de
prezbiterul Buda Dumitru a venit la
Mocrea, au făcut o rugăciune şi a avut
loc o vindecare miraculoasă. Urmarea
a fost că toţi cei 5 bărbaţi din grupul
de rugăciune s-au hotărât pentru bo-
tezul în apă care a avut loc în ziua de
Rusalii a anului 1930. În aceeaşi zi,
cei 5 s-au întâlnit la rugăciune şi au
fost botezaţi cu Duhul Sfânt, punând
astfel bază Bisericii Penticostale din
Mocrea. Tatăl meu, Pavel Bochian s-a
botezat un an mai târziu, tot într-o
sărbătoare de Rusalii a anului 1931.
În următorii 3 ani, el s-a apropiat
tot mai mult de Dumnezeu pentru
că-şi dorea Botezul cu Duhul Sfânt.
A experimentat acest botez la vârsta
de 16 ani pe când se ruga singur
acasă. În momentul în care el a fost
botezat cu Duhul Sfânt a început să
vorbească în alte limbi, iar mama lui
care era bolnavă de reumatist, într-o
altă cameră, a fost vindecată şi s-a
hotărât şi ea să urmeze pe Domnul.
Aşa arătau mărturiile convertirii din
anii de început a mişcării penticostale
din România.
5. Ne puteți descrie mișcarea pen-
ticostală la începuturile sale în Ro-
mania? Cum a fost lucrarea Duhu-
lui Sfânt atunci? Poate ne relalați
și o experiență personală deose-
bită…
I.B. Mă bucur că o revită ca Logos
şi cititorii ei arată interes pentru
începuturile penticostale în România.
Sigur că în răspuns voi încerca un
scurt rezumat din perspectiva mea
şi a familiei, având în vedere că atât
bunicul meu, cât şi tatăl meu au
fost implicaţi de timpuriu în această
30 | REVISTA LOGOS MAGAZIN
lucrare. Există câteva particular-
ităţi ale mişcării penticostale din
România comparativ cu istoria altor
mişcări penticostale naţionale. Prima
particularitate este că se poate afirma
că este o lucrare a Duhului Sfânt şi
nu un efort misionar personal. În
al doilea rând prima dintre mani-
festările penticostale în România a
fost o vindecare divină prin Duhul
Sfânt ca rezultat la rugăciune şi abia
apoi a urmat experienţa Botezului cu
Duhul Sfânt. A treia particularitate
este că au avut loc aproximativ în
aceeaşi perioadă mai multe începuturi
în regiuni diferite din ţară cu expe-
rienţe independente unele de altele,
dar similare în substanţă, astfel că
s-au putut uşor uni şi constitui într-o
mişcare naţională.
Experienţa de vindecare a trăit-o Per-
sida Bradin, soţia diaconului baptist
Gheorghe Bradin din Păuliş Arad.
Ei erau în legătură cu Paul Budeanu,
un român emigrat în Statele Unite,
care le scria despre vindecări divine,
ca în timpul bisericii primare, care se
întâmplau în vremea aceea în Amer-
ica. Cum Persida, femeie încă foarte
tânără, suferea de un reumatism de-
formativ care o ţinea imobilizată, cei
doi soţi au început să se roage şi în
cursul verii anului 1922 sora Persida
a fost vindecată complet, ca răspuns
la rugăciune. Experienţa aceasta a
produs o efervescenţă şi o trezire
în biserica baptistă din care cei doi
făceau parte, credincioşii începând să
ceară şi alte manifestări ale Duhului
Sfânt şi mai ales botezul. Conducerea
bisericii baptiste nefiind de acord cu
asemenea manifestări, acel grup de
credincioşi a fost obligat să se retragă
din biserică şi astfel în 10 Septem-
brie 1922 au deschis prima Biserică
Penticostală din România, la Păuliş în
locuinţa familiei Gheorghe Bradin.
Foarte curând Domnul a botezat cu
Duhul Sfânt la început pe câteva
surori şi apoi şi pe fratele Gheorghe
Bradin. Focul Duhului Sfânt s-a ex-
tins foarte repede şi până la sfârşitul
acelui an s-au deschis încă 5 biserici
începând din Păuliş Arad până în
Arad – Micalaca. Aşa cum spuneam
mai sus, aproape simultan au apărut
credincioşi şi chiar biserici penticos-
tale în centrul țării, în jurul Mediaşu-
lui, în Bucovina (Suceava, Rădăuţi) şi
chiar în Brăila. După 1930, în timp
ce bisericile penticostale se înmulţeau
în toată ţara, pe deoparte au început
să se cunoască între ele şi să se orga-
nizeze într-o mişcare naţională unită,
iar pe de altă parte s-a declanşat o
puternică prigoană atât din partea
bisericii majoritare, cât şi din partea
autorităţilor care au declarat noua
credinţă în afara legii.
Anii comunismului au adus la în-
ceput o înviorare a mişcării penticos-
tale pentru că în 1951 a fost recunos-
cut legal Cultul Penticostal împreună
cu alte 14 Culte legale. Imediat însă
au urmat şi persecuţiile pentru că
ideologia comunistă era ateistă şi îm-
potriva tuturor religiilor, dar mai ales
împotriva creştinilor “pocăiţi”. Cu
toate acestea numărul credincioşilor
penticostali a crescut în cei aproxi-
mativ 40 de ani de comunism de la
20.000 la aproape 200.000 în 1989,
iar numărul bisericilor la peste 800.
După 1989, în condiţiile de libertate
credincioşii penticostali şi carismatici
au continuat să se înmulţească în
România depăşind cifra de 400.000,
cu peste 3.000 de biserici, cu şcoli
creştine de toate gradele, publicaţii
şi o mass-media foarte diversificată.
Astăzi România este cunoscută în
Europa ca având unul din primele
locuri privind credincioşii evanghelici
şi manifestările lor.
6. Ce împotriviri și experiențe ați
avut în regimul comunist?
I.B. Împotriviri şi experienţe perso-
nale din timpul regimului comunist
au fost foarte multe, dar voi ilustra
răspunsul meu cu câteva mai semni-
ficative.
Am simţit persecuţia ideologică
şi politică a comunismului ca elev,
ca student şi chiar în calitate de
cetăţean, tată de familie. De exemplu
când am dorit să mă botez, am fost
anunţat că numele meu va fi trimis
pe o listă la Departamentul Cultelor
şi Facultatea la care eram student va
fi înşiinţată, ceea ce s-a şi întâmplat.
Am fost tras la răspundere şi a trebuit
să dau explicaţie. Multe acţiuni şi