departament femei
În 26 decembrie 1989, primul decret de lege
dădea dreptul avortului să se practice legal,
aducând un nou sezon al morții în țara noastră,
de data asta la liber. Astfel am ajuns într-o zi, tot
împreună cu mama mea, într-o clinică privata,
unde pentru a nu știu câta oara trebuia să mă
consolez din nou cu pierderea unui frățior sau a
unei surioare. Am rămas în hol așteptând și-mi
amintesc cum simțeam prezența durerii din acel
loc. Vedeam un salon a cărei ușă era deschisă,
unde se aflau aliniate câteva paturi goale și reci,
unde tocmai se așeza o femeie, urmând să-și
aline fiorul durerii, al morții și al disperării după
procedura de avort.
Iresponsabilitatea tatălui meu era chiar evi-
dentă, iar mama mea era pusă mereu și mereu
în situația de a se descurca singură. Unde era
oare demnitatea lui ca bărbat? Cât îl privește pe
bunicul meu, mă gandeam, oare pentru nici unul
din acei cel puțin 25 de copilasi nu a avut nicio-
dată nici un cuvânt de apărare?
Ceea ce am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu, care
mi-a dat cel mai mare sens vieții mele, a fost ca
alegându-L pe El să găsesc iertarea, vindecarea
și eliberarea de păcatul avortului personal și,
alegându-L pe El am ales viața putând pune ast-
fel un stăvilar morții, ca niciodată să nu se mai
atingă de pântecele femeilor care vor urma după
mine.
Îmi amintesc că într-o zi m-a dus cu ea într-o vizită,
un control de rutină practic, la una din rudeniile
noastre care se afla în chinuri în pat, rostogolin-
du-se de pe o parte pe alta de durere, într-o stare
aproape de inconștiență. O inimă de copilaș tocmai
încetase să mai bată. Femeile se ajutau între ele
pentru acest lucru, sufereau în tăcere și nimenea
nu vorbea nimănui după ce pericolul a trecut. Însă
cele care vorbeau cel mai tare și mai răspicat erau
rănile sângerânde care nu reușeau să se vindece
niciodată, pentru că imediat se suprapuneau altele
și mai profunde, și mai dureroase. Bunica mea s-a
izbit de cel puțin 25 de ori de acestă situație. Mama
mea nici ea nu știe de câte ori mai exact. Cum aș fi
scăpat eu fără să gust din agonia morții?
Aceasta este practic chemarea noastră a tuturor
creștinilor. Tocmai acesta este și scopul povesti-
rii mele, de a vă provoca, de a lua o atitudine de
a lupta pentru viață. Apatia sau insensibilitatea
nu trebuie să-și facă casă printre copiii Domnu-
lui, mai ales printre liderii creștini.
ASOCIAȚIA PICIORUȘE LITTLE FEET
G.Coșbuc 34/20 Baia Mare
picioruse-littlefeet.org
[email protected]
fb: picioruselittlefeet
0737 177 277
0362 800 770
REVISTA LOGOS MAGAZIN
39