Dar, cel mai important -- am nvățat multe n cel mai
plăcut mod- prin joc: ne-am jucat la Centrul Joc de rol și am
descoperit că putem fi oricine ne dorim mămici, tătici,
doctori, prinți și prințese, șoferi sau orice altceva, ne-am jucat
la Construcții și am descoperit că niște piese de lego se pot
transforma ntr-o căsuță sau un tren, că niște rotodiscuri pot
deveni niște fulgi de zăpadă sau niște flori frumoase, ne-am
jucat la centrul Știință și am descoperit satisfacția n momentul
finalizării asamblării pieselor unui puzzle sau rezolvarea unui
labirint, ne-am jucat la Centrul Artă și am devenit mici artiști
care pot realiza lucruri minunate, iar Centrul Bibliotecă ne-a
fascinat cu cărțile frumos colorate de povești, cu ghicitorile
hazlii și multe altele.
Un moment important a fost pentru noi și serbarea de
Crăciun, când am spus, emoționați n fața Moșului, poeziile
pregătite, iar Moșul, bucuros, ne-a răsplătit cu cadouri din al
lui sac magic.
Una peste alta, Fructele grupei mici au apreciat și au
trăit cu bucurie primii pași n grădiniță, cu toate activitățile
desfășurate n primul semestru al anului școlar și așteaptă cu
nerăbdare și interes următorii pași din viața lor de preșcolari.))