revista gradinitei issn | Page 12

PRIMII PAȘI N GRĂDINIȚĂ Bodor Laura Andra Chindriș-Bocean Alexandra Iată că s-au scurs deja 4 luni de când copilașii grupei mici- Fructelor au pășit pe poarta grădiniței. n prima zi fețișoarele lor arătau teamă, curiozitate, bucurie sau fascinație, toate trăite la maximum atât de copilași, dar și de părinții lor. Azi, după câteva luni de grupă mică, etapă atât de discutată și analizată de părinți și bunici, vedem pe chipul copilașilor doar zâmbete și fericire, iar pe cel al părinților mulțumire și liniște. Toate acestea se datorează mediului cald n care copilașii au pătruns, al activităților interesante pe care preșcolarii le desfășoară n grădiniță, al personalului grădiniței. Oare cum s-a produs schimbarea? Perioada de acomodare a copiilor grupei mici a fost una foarte scurtă față de alte generații, iar motivul este unul necunoscut: probabil părinții și-au pregătit foarte bine copiii pentru pasul acesta, probabil generațiile de copii se schimbă de la un an la altul, copiii devenind tot mai deschiși, mai sociabili și cu siguranță, căldura educatoarelor cu care primesc copiii este unul dintre cei mai importanți factori n facilitarea acomodării preșcolarilor de grupă mică. Ce ne-a adus primul semestru al grupei mici? Ne-a adus mai multe prietenii, deoarece ncet- ncet copiii s-au obișnuit unii cu alții, și-au găsit jocuri preferate comune și au nceput să și caute compania unul altuia, după preferințe. Tot n primul semestru ne-am dezvoltat deprinderile personale de autogospodărie, deoarece toți vrem să fim lăudați că reușim să ne mbrăcăm cu pijămăluța singuri, să ne aranjăm hăinuțele și jucăriile la locul lor sau ne descurcăm la servirea mesei ca niște copii mari . Și nu n ultimul rând, n această perioadă , am deslușit multe mistere: am aflat lucruri interesante despre anotimpul toamna, despre fructele și legumele specifice acestuia, despre corpul nostru și cum trebuie să ne ngrijim pentru a fi sănătoși, despre culori, despre mulțimi, despre figuri geometrice, am ascultat cu sufletul la gură povești frumoase și ne-am bucurat cu toții văzând că binele nvinge mereu răul, am recitat cu mândrie poezii, am cântat cu bucurie cântece pentru copii, am modelat, am pictat și multe alte lucruri interesante am relizat☺).