Revista Eco-Rom Ambalaje , Nr.11 Februarie - Aprilie 2014 | Page 5
ecofocus
„Ecollect este o inițiativă frumoasă ce a
apărut la timpul şi locul potrivit. Cutiile de
carton ce au fost puse la dispoziția
fiecărui birou în formatul accesibil oricărui
spațiu, indiferent de dimensiuni, te îndeamnă să participi la ceea ce se
cheamă protecție şi grijă faţă de mediul
ce ne înconjoară şi încântă. Nu este complicat să te implici în protejarea mediului,
dacă într-adevăr vrei. Reciclarea poate
cuprinde mai mult decât hârtie, este un
început şi țintim din ce în ce mai sus.
Linde Gaz Romania va continua să implementeze proiectul ECOLLECT în toate locațiile.”
Minodora Iacob
Environment Manager - linde gaz românia
“Cutiile de carton de la Ecollect au ajuns
la noi pe tăcute. Le-am asamblat mult
mai ușor decât asamblezi un dulap Ikea
şi, odată montate, „arătările” au şi atras
niște cvasi-ecologiști dornici să „do the
right thing”. Din experiența noastră, dacă
le dai oamenilor tot ce au nevoie ca să
facă o faptă bună, ei o vor face. Așa că noi
zicem că merită să dai un telefon să-i
chemi pe Ecollect la tine la birou şi să te
trezești cu un set de cutii pentru fapte
bune - pentru care nu trebuie să plătești
nimic.”
Alexandra Mihalache
agenția Headvertising
„Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunității, are puterea și obligația de a influența procesul de ecologizare a
propriului oraș sau a zonei unde locuiește
pentru a lăsa şi copiilor noștri un mediu
propice vieții sănătoase. Soluția este la îndemâna noastră şi constă în depozitarea
separată a deșeurilor, începând cu locul
de muncă, unde ne petrecem cea mai
mare parte a zilei. Depozitarea deșeurilor
în locurile special amenajate şi puse la
dispoziție de Eco-Rom Ambalaje este o
soluție de pionierat în acest domeniu,
dovedindu-se eficientă şi un exemplu de
urmat.’’
Dana Simion
Specialist resurse umane
Dumava Semnalizare S.r.l.
“Noi Ecollectam! Voi?
Ca agenție BTL proiectele atipice, lucrările
cu adevărat creative, sunt cele care ne
plac cel mai mult şi care fac şi cea mai
mare mizerie. Materialele pe care le
folosim sunt din cele mai diverse: de la
forme extrem de variate de carton, până la
materiale atipice, plastic, sticlă, metal, textil. Dar, ce te faci când biroul îți este acaparat de sute de biluțe şi bucăți de plastic
reciclat? Cum reacționezi când vezi cu
oroare invazia zecilor de resturi de hârtie?
Cum să închizi ochii în fața dezastrului
provocat de resturile de scotch dublu
adeziv? Pentru că ne place foarte mult
ceea ce facem şi suntem - trebuie să recunoaștem - perfecționiști, ultimele retușuri ale unui proiect special/atipic nu le
lăsăm pentru hala de producție, ceea ce
înseamnă că biroul se transformă într-un
câmp de luptă. Ei bine, pentru că aveam
nevoie de un aliat, am fost extrem de
încântați să putem spune că Point Max s-a
numărat printre primii susținători ai proiectului Ecollect - reciclarea la birou, sau, cum
s-ar spune, la botul calului. Nu e păcăleală,
trebuie doar să vrei şi să te preocupe
colectarea separată, de restul se ocupă
băieții (şi fetele) din program. Se face foarte
simplu (nu îți ia mai mult de 10 min să intri
în program şi să faci prima comandă),
primești containerele (pe care trebuie să
recunoaștem că suntem destul de invidioși
pentru că arată foarte fain) care sunt personalizate pe culori în funcție de ce anume
colectezi (asta ca să înțeleagă tot... utilizatorul) şi dă-i şi strânge. Când le-ai umplut,
dai un click pe comanda de ridicare a deșeurilor şi, ca prin minune, dispar şi poți relua procesul de la capăt. Așadar Point Max
nu poate decât să aplaude inițiativa
Eco-Rom Ambalaje şi să-i ureze la cât mai
mulți utilizatori! Tu ai cont pe Ecollect?’’
Adina Călin
Key account - agenția Point Max
5
Pagini realizate de Marius brînzea, Director Marketing