PRIETENIA IN CONCEPȚIA ANTICILOR
“ Gândește-te îndelung dacă cineva este demn de prietenia ta. Odată ce ai decis așa, primește-l din tot sufletul; vorbește cu el la fel de deschis ca și cu tine însuți.”
Ce este prietenia? Înainte de orice, este o legătură între două persoane. Probabil că cel mai bine definește această legătură acel symbolon grecesc- moneda ruptă în două, ale cărei jumătăți, conform tradiției antice, erau luate cu sine de doi prieteni când urmau să se despartă. Această tessera hospitalitatis era un semn de recunoaștere și de încredere în celălalt și păstra, în timp, o legătură spirituală greu de dezlegat.
Despre prietenie s-a vorbit și s-a scris mult de-a lungul timpului, această temă fiind abordată încă din cele mai vechi timpuri și, fără îndoială, va rămâne un subiect veșnic deschis, mereu altfel pentru fiecare om și pentru fiecare generație.
În cel mai vechi poem epic ce a supraviețuit trecerii timpului, „ Epopeea lui Ghilgameș”, scris în jurul anului 2750 a. Chr., este înfățișată o prietenie exemplară între regele Ghilgameș și Enkidu, personaj ce întruchipează forța și puritatea omenească primară. De atunci, tema a fost mereu reluată mai cu seamă în scrierile poeților, dar și în cele ale istoricilor, sociologilor, filosofilor.
Dacă am încerca o scurtă analiză a etimologiei cuvântului în câteva limbi, putem observa că el este strâns legat de cuvinte ca „ iubire”, „ apropiere”, „ grijă”. Cel mai clar exemplu este cel din limba latină, în care cuvântul amicus provine de la verbul amare care înseamnă „ a iubi”, de la același verb evoluând și în limbile romanice. În limba engleză, cuvântul friend, ca și freund din germană, provin dintr-o rădăcină comună“ fri-”, cu sensul de „ a se preocupa”, „ a proteja”.
În limba greacă, iubirea și prietenia erau incluse într-un concept mai amplu: philia. Prietenia cu sensul de philia, constituie în gândirea antică o temă privilegiată, fiind concepută ca un bine indispensabil vieții, inseparabil de virtute, condiție esențială a fericirii.
Conform doctrinei lui Empedocle din Agrigent, prietenia( philia) este unul dintre principiile care stau la baza devenirii lumii, celălalt fiind ura( neikos), existând așadar o opoziție necesară evoluției. Evident că cele două principia nu pot exista unul fără celălalt, pentru că ne-am afla în imposibilitatea de a recunoaște binele sau răul. Cert este că acest concept al prieteniei a fost abordat sub diverse forme încă de la începuturile literaturii, celebră fiind legătura sufletească puternică, dusă până la sacrificiul suprem, dintre Ghilgameș și Enkidu. Moartea lui Patrocles l-a făcut pe Ahile să dea un sfârșit războiului troian, Castor renunță la nemurire tot în numele prieteniei, chiar dacă frățească, Pilade îl urmează pe Oreste în toate încercările, și enumerarea ar putea continua.
Cel mai important teoretician al conceptului de philia( gr. philein = a iubi, a îndrăgi), a fost renumitul filosof grec Aristotel. Din cele zece cărți care alcătuiesc Etica Nicomahică, două dintre ele, a VIII a și a X a, sunt dedicate exclusiv acestui concept 10.
Aristotel definește prietenia ca acea relație între oamenii care se știu că au bune intenții și își doresc binele unul celuilalt. După Aristotel, rațiunile care stau la baza prieteniei sunt trei: binele, utilul și plăcutul, iar corespunzătoare acestora sunt trei tipuri de prietenii: prieteniile bazate pe interes; prieteniile bazate pe plăcere; prieteniile bazate pe virtute.
24