Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) | Page 9

9

-Notez părerea ta bună despre filosofi și mă voi stradui sa te trec la index. Dar nu filosofia mă definește, ci percepția mea originala, interpretarea mea unică a ceea ce studiez.

-E dreptul tău. În afară de asta, cu ce îți mai umpli timpul?

-Îmi pregătesc lucrarea de diploma, și îmi retestez abilitățile de a fi un bun portar , la fotbal..În trecut câștigam un venit minor ce-i drept, din asta.

-Înțeleg că esti destul de singur, i-am spus țintuindu-l cu privirea, căutâd un mijloc de a pătrunde în sinele lui,însa nu izbândeam.

- E neplăcut când auzi pe cineva rostind cu voce tare ganduri care ai crezut ca sunt doar ale tale, că te privesc numai pe tine. Puteam vorbi despre o mulțime de lucruri din viața de zi cu zi, și tu îmi arunci în față singurătatea. Neurochirurg,huh?

-Uite, sunt singură într-un oraș la mare depărtare de casă, iar mâine voi fi la fel de singură și voi pierde ocazia de a opera un anevrism destul de grav, iar pacientul va avea o stare cu mult mai gravă din cauza ..

-Atomilor.

-Da! Exact! Ce fel de atomi ar vrea răul unui om suferind?Nu e un motiv de ironie..atomii..hah.. ce vrei să spui cu asta?

-Ne completăm , spunea Alexandru cu un zâmbet fad.

Porniserăm deja la pas pe străzile centrului vechi ,iar eu , neobișnuita cu frigul acela istovitor de la munte, eram copleșită de o oboseală fizică, însă atenția mea era suscitata din ce în ce mai mult de acest Alexandru Lung.

-Ce ne ramane de făcut? Suntem amândoi într-un oras străin, călători clandestini…îmi spunea Alexandru, parcă neștiind că el însuși locuia acolo, ducea o viață în Brașov. Mi se confesa mie ca e în postura unui călător clandestin.

-Imi placi. Gândești fără inhibiții și mă faci să mă simt confortabil în preajma ta deși abia ne cunoaștem. Am senzația că mă cunoști, și tu îmi confirmi asta verbal.

-E mutuală senzația aceea.

-De parcă suntem conectați dintr-un alt univers . Eu sunt un om de știință și nu cred în teorii de genul. Dar asta e destul de verosimilă. Eu cred în date și dovezi.

-Probabil când s-a întamplat Big Bang-ul, toți atomii din univers s-au împrăștiat iar o mică părticică din întregul acela printr-o implozie a ajuns într-un alt univers. Atomii mei și atomii tăi erau împreuna acolo în acel fascicul. Se cunoșteau dintotdeauna, și au plănuit să ne întalnim și noi astfel.

-Îmi place teoria ta. Dar știai că putem căuta eternitatea fără să găsim absolut nimic?

-Și găsirea nimicului e un progres. Nu ține de noroc, poate chiar ne știm de mult. Hai să aflăm!

-…unde ar putea duce? Fericire? Asta e relativă.

-Fericirea este faptul ca te-m intalnit pe tine, acum, astazi. Simt și știu că te căutam de mult...spuse șovăitor.

-Dar cum își traieste oare nefericirea unul care pare doar fericit?