5
buze.Înlănțuind-o, la rândul său, se simți și el cutremurat de fericire dar în același timp îl copleși un fior tulbure, de neînțeles, o undă palidă si rece. Nu avusese înca vreme , răgaz sa-și lămureasca sentimentele ce-l împresurau. Brusc, dintr-un salt, ca o sălbăticiune și ca o divinitate ea se desfacu din îmbrațișare și porni in fugă spre apă. El nu apucă să o urmeze, încă amețit de întamplarea propriu-zisă și de faptul că ea nu îi era pe deplin o necunoscută. Asta pentru că , la nivel senzorial, senzitiv, sărutul, buzele ei nu îi erau străine. Schița doar câțiva pași de om beat, simultan încercat de un deja-vu inefabil. Voia, se străduia să o recunoască, însă mintea ducea o luptă aprigă cu un suflet mult prea bulversat. Femeia aceea era o figură familiară, prezența ei, întregul ei, dar atunci, să cunoască o străină îi păru contrar unei rațiuni juste.Ea se aruncă cu hotărâre ca un tăiș de cuțit în apa mării, se avântă înot spre zare, purtată de crestele înspumate. Se năpusti la țărm:
- Hei! Ce faci? Întoarce-te!
Însă vocea lui răgușită se amesteca cu vuietul nemilos al mării surde. Durere si revoltă, două trăiri ce îi zguduiau trupul, în care stăruia amintirea îmbrățișării ei dumnezeiești. Să fi fost aceea oare frica de dragoste? Îl pătrunse gandul că ar fi trebuit să se duca după ea în valuri. Namile negre și grele de apă se ciocneau lânga mal.
-
Stăruia ca vânătul acela pustiu să o azvârle înapoi pe țărm, și-și promise că o va aștepta. Se aplecase cu nesiguranță spre carnetul rămas pe plaja. Era un jurnal, care avea pe prima pagină însemnate cu cerneală neagră, atinsă de stropii mărunți, mocnind a răceală si fiori, ai mării, două litere, A.L., inițialele numelui lui.
*
Alexandru Lung se deșpteptă, cu fruntea grea de parcă tocmai se trezise dintr-o beție cruntă de cuvinte, nespuse gesturi, amintiri. Răcoarea primei zile din luna lui Octombrie îi oferea liniștea absentă în urma experienței tocmai încheiate,pentru moment cel puțin. În căști răsuna piesa, ajunsă la finalul difuzării, a celor de la Aerosmith : I don't wanna miss a thing. Urma o altă baladă rock romantică, de la Bon Jovi-Bed of Roses. Formele realiății îl invadară fără cruțare. Se făcea că înainte de reverie simula un interes nu foarte deosebit față de frica eschatologică a lui Emil Cioran, filosoful care îl fascina prin tot ceea ce ținea de viața și creația lui, prin abordarea vieții și a morții.
În mansarda lui din strada Fagului, undeva la periferia centrului vechi al Brașovului, Alexandru își pregătea minuțios lucrarea de licență dupa ce urmase cursurile Facultații de Filosofie; citea mai mult, medita mai profund. Era preocupat în anul acela terminal de cunoașterea absoluta și precum Petre Țuțea, sufletu-i adesea tribula în neliniști metafizice. Privea uneori retrospectiv și observa un apetit nedefinit pentru asemenea preocupari, o cupiditate mare față de filosofia vieții, în neconcordanță cu faptul că nu găsea amintiri din ultimii 4 ani decât noțiunile dobândite în facultate și cateva momente cu familia și câțiva prieteni apropiați. De unde aspirația spre a fi un om academic , erudit, dacă el se știa pe sine supus oarecum unui incorect spus -viciu- din anii adolescenței târzii, sportul,fotbalul(o vreme își câștigase existența din așa-zisa meserie de portar)...
Trezirea acestui contemplator riguros de acum era luciditatea și chiar mai mult. Nepalpabilă, era totuși o rană în registrul său emoțional, căci necunoscuta nu era o prezență efemeră într-o reprezentație (aparent) efemeră a subconștientului. Nu era o plăsmuire a imaginației creatoare și suprasolicitate de euristică,era reala, și astfel și-a impus ca în scurt timp să o caute în viața lui, măcar în orizontul apropiat. Pentru început căutarea avea să se rezume la acel jurnal, despre care își amintea cu eforturi mari unde îl pusese căci știa că ținuse un jurnal în adolescența lui timpurie, cu mult înainte de vârsta sa actuala, 25 de ani împliniți. În cele din urma il gasi într-o cutie prăfuită , alături de un plic și o confirmare de primire a unei scrisori , trimisă de el cu ceva timp în urmă in județul Iași. Erau zeci de pagini rupte, iar ultimei dăți,fără an, 4 ianuarie, îi corespundea o ultimă consemnare :