QUARC Nr. 3,2016, STEMDiscovery2019 | Page 4

PRINTRE ANI ... „Săptămâna Racoviţă” în anul 2015,

Anul European al Creativităţii şi Inovaţiei

Ca în fiecare an la mijlocul lunii noiembrie, cu prilejul celebrării numelui ilustrului savant care a străbătut gheţurile Antarcticii, liceul nostru purtându-i cu onoare numele, membrii catedrei de fizică au organizat sesiuni, concursuri, vizite la Planetariu. Ne-am adus contribuţia la efortul liceului de a tinde să se impună la nivel naţional, prin activităţile cuprinse în parteneriatul educaţional cu Colegiul Naţional Liceal”Alexandru Odobescu” din Piteşti cu tema “Importanţa limbilor străine ca instrument în aprofundarea ştiinţelor”. În timpul săptămânii Racoviţă a avut loc activitatea pe teme ştiinţifice “Science and Imagination”, coordonată de şefa catedrei de engleză prof. Constantinescu Rodica cu care am colaborat, iar elevii au dovedit capacităţi de argumetare ştiinţifică şi încă odată s-a văzut importanţa limbilor străine ca instrument în aprofundarea ştiinţelor.

Pentru membrii catedrei de fizică de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare, săptămâna a debutat cu activităţile ”Universul între mit şi realitate” 11.11.2008 şi ”Curiozităţi astronomice„ -ediţia a II-a 13.11.2008 desfăşurate la Planetariu , unde, au participat şi invitaţi de la Palatul Copiilor Bistriţa însoţiţi de domnul profesor Nicoară Dorel .

Activităţile din cadrul secţiei „Planetariu” a „Muzeului de Mineralogie” Maramureş organizate pentru elevi de Zilele Racoviţă, au fost realizate în colaborare cu specialiştii în domeniu de la secţia Planetariu a Muzeului de Mineralogie Maramureş : prof. Bob Ioan- şef secţie Planetariu ,prof. Ignat Ovidiu ,prof. Crişan Ciprian şi membrii catedrei de fizică de la Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” Baia Mare prof. Ionescu Dan, prof. Radu Mariana,prof. Aniţaş Cornelia. Ca la fiecare întâlnire dintre cei doi parteneri, într-o ambianţă caldă şi primitoare au avut loc discuţii interesante care au deschis apetitul elevilor noştrii de aprofundare a noţiunilor despre astronomie. Temele atinse au fost ”Fenomene şi mişcări pe bolta cerească”,” Mituri cosmologice”,”Omul în spaţiul extraterestru”, „Teoria stringurilor”.

Către sfârşitul săptămânii a avut loc ediţia a III-a a concursului ”Cunoaşterea fenomenelor optice din viaţa cotidiană” unde au participat reprezentanţi ai tuturor claselor a IX-a. Ca în fiecare an până la deliberarea juriului şi acordarea diplomelor ,elevii clasei a-11-a susţin proiectul realizat, astfel încât elevii participanţi la concurs să se autoevalueze .

Săptămâna s-a încheiat cu Simpozionul Interjudeţean de fizică pe tema „CREATIVITATEA –componentă esenţială în procesul de învăţare” organizată de către membrii catedrei: prof. Radu Mariana, prof. Ionescu Dan , prof.Cornelia Aniţaş cu ajutorul inspectorului de specialitate d-na Maria Loghin şi a doamnei director Dana Glodean.

Activitatea a fost destinată elevilor şi profesorilor din învăţământul preuniversitar , prilej cu care a avut loc un schimb de idei teoretice şi experimente vizând modalităţi moderne de predare, învăţare şi evaluare a fizicii în şcoli.

4