Începând cu anul 1611 astronomia este asociată cu luneta sau cu telecopul, instrumente de observare considerate indispensabile pentru observarea corpurilor și sistemelor cosmice.
În cele ce urmează vrem să atragem atenția cititorului asupra unui fapt deloc neglijabil: pasul decisiv, de la imaginea Universului oferită de simțurile noastre la o imagine mai realistă, a fost făcut de omenire pe baza observațiilor astronomice efectuate cu instrumente foarte simple.
Astronomia ne învață să cercetăm natura cu mijloace extrem de limitate; capacitatea de a utiliza eficient mijloacele simple, aflate la îndemâna tuturor, este un factor care contribuie la formarea unei gândiri clare, cu o logică riguroasă.
La răsăritul Soarelui, lumina împrăștiată de acesta, face ca tot cerul, datorită atmosferei, să devină luminos. Din această cauză, adică faptul că cerul este mult mai strălucitor decât
întâmpină multe dificultăți, deoarece în multe locuri de pe Pământ înnorările sunt frecvente și mai ales nu oriunde orizontul locului este liber “de jur împrejur”. Din cauza motivelor enumerate mai sus, s-a ajuns la concluzia că locul ideal pentru observarea sistematică a Soarelui este o câmpie foarte întinsă și însorită. Istoria consemnează astfel de locuri ideale pentru observare: Mesopotamia și Egiptul; nu întâmplător, primele observații astronomice sistematice au fost efectuate de caldeeni și babilonieni, locuitorii anticei Mesopotamii. Pe baza acestui motiv, caldeenii și babilonienii sunt considerați fondatorii astronomiei. Egiptul antic și-a adus și el contribuția la consolidarea și dezvoltarea cunoștințelor în acet domeniu.
Știind că umbra unui obiect este îndeptată întotdeauna de la obiectul respectiv în sens opus sursei, ei au utilizat pentru
determinarea poziției Soarelui pe sfera cerească umbra unui obiect. Pentru a ușura determinările, ca indicator al mișcării zilnice a Soarelui a fost ales un obiect liniar, fixat vertical pe o suprafață plană și orizontală.
Indicatorul poate fi un băț de lemn înfipt în Pământ, important este ca locul pe care cade umbra să fie plan și orizontal, iar indicatorul să fie așezat vertical. Omologul grecesc al cuvântului “indicator” este “gnomon”, denumire sub care acest “instrument astronomic” s-a răspândit în întreaga lume. Gnomonul și umbra sa reprezintă două laturi ale unui triunghi numit „triunghi gnomonic”, care este mereu dreptunghic.
Pentru că lungimea gnomonului este cunoscută din construcție și este mereu aceași, pentru determinarea completă a triunghiului gnomonic este suficientă măsurarea lungimii umbrei. Înălțimea unghiulară a Soarelui pe care o notăm cu h se poate determina grafic, însă este mai indicat să calculăm acest unghi cu ajutorul relației:
tg h = lungimea gnomonului / lungimea umbrei .
stelele, avem impresia că stelele nu mai sunt pe bolta cerească, chiar dacă ele se află deasupra orizontului. Luna însă mai poate fi zărită, dar foarte palidă și ștearsă. Termenul pe care îl folosim adesea:”amiază” indică momentul culminației Soarelui, iar “miazăzi” punctul cardinal Sud, în direcția căruia are loc această culminație. Punctul cardinal Nord “miazănoapte”, diametral opus, indică direcția în care se află Soarele la “miezul nopți”.
Dacă observăm mai atent și pe o perioadă mai lungă de timp, putem constata că în diferite perioade ale anului, Soarele se mișcă diferit pe cer, uneori “mai jos”, alteori „mai sus”. De aceste variații se leagă schimbarea anotimpurilor, astfel au existat din timpuri străvechi motive puternice pentru o urmărire îndelungată, sistematică, a mersului zilnic al Soarelui pe cer. Poate părea ciudat, dar o astfel de observare pe termen lung
determinarea poziției Soarelui pe sfera cerească umbra unui obiect. Pentru a ușura determinările, ca indicator al mișcării zilnice a Soarelui a fost ales un obiect liniar, fixat vertical pe o suprafață plană și orizontală.
Indicatorul poate fi un băț de lemn înfipt în Pământ, important este ca locul pe care cade umbra să fie plan și orizontal, iar indicatorul să fie așezat vertical. Omologul grecesc al cuvântului “indicator” este “gnomon”, denumire sub care acest “instrument astronomic” s-a răspândit în întreaga lume. Gnomonul și umbra sa reprezintă două laturi ale unui triunghi numit „triunghi gnomonic”, care este mereu dreptunghic.
Pentru că lungimea gnomonului este cunoscută din construcție și este mereu aceași, pentru determinarea completă a triunghiului gnomonic este suficientă măsurarea lungimii umbrei. Înălțimea
unghiulară a Soarelui pe care o notăm cu h se poate determina grafic, însă este mai indicat să calculăm acest unghi cu ajutorul relației:
tg h = lungimea gnomonului / lungimea umbrei .