și văd că ești un simplu nimic. Un muritor infect la fel ca
restu. Fii pregătit să mori... să murim amândoi.
Gaia! Micuța mea, Gaia. Aproape că-mi vine să
plâng, dar durerea mă oprește. Tușesc cu putere, simțind
o durere și mai acută în piept. Stropii de sânge cald,
împânzesc pământul înghețat. Nu am murit, micuțo. Încă
n-am murit. Încă sunt aici și mă gândesc la tine. Mă
gândesc că nu m-am putut ține de promisiune. Nu l-am
învins pe Sith și nu i-am ucis pe cei doi. Ce eșec! Acum
voi pieri și eu. Gaia! Lacrimile mi se preling, sacadat,
printre ploape. Nu vreau să pier aici.
Infectule! Mi se face greață când te privesc...
Aud cuvintele lui Sith ca venind de undeva din
depărtare. Corpul îmi este înțepenit iar răcoarea
pământului mă face să tremur de frig. Încerc să deschid
ochii și văd totul ca prin ceață. Nu-l văd pe Sith. Unde a
dispărut? După câteva momente, prezența lui se face
simțită prin vorbele pe care mi le aduce. Îmi privesc
mâna amorțită, plină de sânge. Prin sângele
semitransparent, se vede verigheta. Deschid ochii larg, ca
desprins din transă și o privesc cu atenție. Faptul că
această verighetă... Ahh! Gaia! Îmi amintește de Gaia.