Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Page 6

voce gravă mi s-a strecurat în timpan ca o șoaptă. ”Ce părere ai? Pari fascinată.” M-am întors, curioasă de străinul care mă abordase. Era un bărbat chipeș, elegant, sigur pe el și aparent cunoscător de artă. Nu știam dacă să mă angajez într-o conversație cu el sau să mă prefac că nu l-am auzit. Am ales prima variantă. I-am zâmbit și am răspuns. ”Da, întradevăr, este un tablou fascinant. Gaia Otsuki... îmi pare bine!” Străinul m-a privit în continuare, afișând un zâmbet fermecător, aproape seducător, care ma făcut să uit de tabloul pe care îl admiram. ”Sebastian Fanwell, încântat de asemenea.” Așa am început să ieșim împreună. Așa a început să intre tot mai mult în sufletul meu. Aflasem mai târziu, după câteva cine selecte în oraș la tot felul de restaurante dichisite, că tatăl său e un mare critic de artă. Era chiar marele critic, temut de toți artiștii novice, Daniel Fanwell. În sinea mea eram în culmea extazului. Era șansa mea să îmi prezint arta unui adevărat cunoscător. Nu după mult timp, Sebastian mi-a propus să stau cu el. Nu m-am mutat. Mi-am păstrat apartamentul închiriat, care îl plăteam din banii care îi făceam lucrând la o cofetărie iar Sebastian mă ajuta cu materialele pentru pictură, de care aveam nevoie. Totul părea perfect, parcă