-
Deși ți-am văzut de atâtea ori aripile și mi-au
plăcut, nu le-am văzut niciodată cum îți răsar din
trup și mai ales în felul acesta. Sunt magnifice.
Nu o să te mai forțez cu nimic, micuță Ameri.
Acum că știi anumite lucuri, le vei învăța singură,
pe parcurs. O să observi că nu are de ce să-ți fie
teamă de mine.
-
Da... așa e... nu ar avea de ce, nu? Mă întorc către
Zadakiel și îl privesc. Îmi las trupul la vedere,
simțindu-mă mai liberă ca niciodată.
Transformarea l-a făcut și mai înalt decât era.
Acum trebuie să privesc în sus. Mai fac un pas și
mă apropii de el. Privirea îi tremură. Oare îl
intimidez? Mă întind pe vârfuri cât pot de mult, îi
cuprind chipul între mâini și îmi presez buzele pe
buzele sale. Ce senzație ciudată... e atât de
înfiorător acest gest și totuși...
-
Ameri... Rămân fără cuvinte în fața gestului pe
care îl face. Corpul ei micuț și firav este... atât de
frumos. Mă simt neputincios, nefiind în stare să
îmi mai iau privirea de la ea.