-
Nu cred că aș putea lua vreodată locul tatălui tău.
Îți sunt supus fiindcă întotdeauna voi face voia ta.
Îți sunt prieten pentru faptul că țin la tine mai
mult ca la orice. Dacă îți sunt iubit? Asta doar tu
poți decide. Am făcut-o pentru că asta am simțit.
Am vrut să văd dacă simți la fel. Dacă tu ești
confuză, eu nu am dubii. Simți ceva pentru mine,
dar nu îți pot fi iubit, dacă doar eu simt ceva
pentru tine iar tu nu. Totul trebuie să fie reciproc.
Ai doar răbdare cu tine și încredere în mine și
încetul cu încetul, vei pricepe totul.
-
Să fie reciproc... eu... nu înțeleg ce se întâmplă cu
mine, Zadakiel. Nu înțeleg de ce... mă simt atrasă
de tine... ești altfel... fizic cel puțin... mă refer...
nu înțeleg... nu vreau să devin slabă acum înainte
de a ne întâlni cu muritorul... nu vreau să arăt că
sunt vulnerabilă. Nu știu... ce să fac!!! Zadakiel!
Nu știu cum să mă comport! Nu înțeleg... nu
înțeleg nici măcar dacă sunt înca un copil sau sunt
femeie... ce sunt? Suspin, disperată, privindu-l pe
Zadakiel ca și cum ar fi singurul care ar deține
toate răspunsurile.