semidemon, fiind ca tine, anumite gânduri care teau reținut până acum s-au spulberat.
-
Dar eu... eu nu m-am gândit niciodată. Nu m-am
gândit... n-am vrut ca... adică... Încep să-mi pierd
cuvintele. Ce îmi face Zadakiel? De ce când îl
privesc, acum, pare mai... altfel? A dobândit o
frumusețe insuportabil de ademenitoare. E ca o
floare carnivoră care își atrage prada prin
parfumul și frumusețea ei impecabilă. Nu mă pot
mișca, deși stau peste el și aș vrea să mă înalț la
cer, dar aripile nu mă ascultă. Zadakiel... mi-e
teamă!
-
Ai început să nu-ți mai găsești cuvintele. Nu are
de ce să-ți fie teamă. Ți-am făcut eu vreodată rău?
Ai încredere în mine, micuță Ameri. O sărut.
Parcă se pregătea să îmi răspundă, dar nu am
lăsat-o. Tăcerea este cel mai bun răspuns. E încă
mică, nu are de unde să știe. Îi este teamă de ceea
ce-i aduce fericire.
-
Zada...kiel! Mă desprind din sărutul îmbietor al
lui Zadakiel, simțind cum o teamă nebună mă
acaparează din ce în ce mai mult și îmi face inima