ridice. Dă-mi voie, Stăpână! Vreau să fiu
prietenul tău.
-
Zadakiel... Îl privesc cu atât de multă ură,
temătoare că el ar putea fi cel care îmi dă starea
asta. De ce tremur? De ce mi-e teamă să îi
cuprind mâna? Transformarea îi priește. Nu mai
stă gârbovit, nu mai pare tras la față, a devenit
mai masiv, toți mușchii corpului tonifiindu-se.
Ochii îi strălucesc, fiind mai negri decât cel mai
întunecat colț al universului. Aripile puternice
pulsează liniștite mișcându-se ușor în spatele lui.
Nu! De ce îl privesc așa? De ce îmi vin astfel de
gânduri în minte? Îi întind într-un final mâna,
privindu-l cu teamă. Eu... nu am sentimente! Nu
pot simți...
-
Asta vrei să crezi, Ameri. Tocmai de aceea nu te
simți bine acum. În interiorul tău se duce o luptă.
Nu o să te mai bat la cap cu asta. Ți-am înțeles
voința și am să ți-o respect. Nu voi fi mai mult
decât slujitorul tău umil. Acceptă adevărul așa
cum este, fiindcă, altfel, te minți singură. Mă așez