-
Mersi... de ajutor. Aripi? Privesc în dreapta și în
stânga iar umirea mă face să casc ochii, de îndată
ce văd penajul negru și lucios al aripilor. Încă mă
simt ciudat și reușesc să mă ridic sprijinindu-mă
de un copac. Mulțumesc, Ameri! Pentru tine am
făcut-o. O să... O să mă pot lupta cu muritorul ăla.
O să te pot proteja.
-
Acum... ai puterea necesară să mă ucizi. Nu îmi
mai ești inferior. Ești egal cu mine... mai puternic
decât mine. Nu te vei atinge de el! Este al meu!
Iritată, parcă de frumusețea absurbă pe care a
dobândit-o, Zadakiel, în urma transformării, mă
îndepărtez și mai mult de el, stomacul
strângându-mi-se încontinuu.
-
Ameri! Instinctiv îmi întind penajul aripilor în
jurul lui Ameri și o trag lângă mine, formând
parcă un cocon care ne desparte de restul lumii.
Știu ce am zis mai devreme. Tot ce vreau să spun
este că voi rămâne pentru totdeauna Zadakiel,
umilul tău slujitor. Nu am curajul să ridic mâna
asupra ta. Nu sunt mai puternic decât tine. Nu mă
consider așa. Întotdeauna voi pleca capul în fața