Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Page 531

mult de la tine. Nu va păți nimic. Mai puțin cei care îndrăznesc să se ia de Gaia. - Nu te juca cu mine! Nu ai idee, cât rău îi pot provoca! O voi face să urle de durere și să simtă cum i se despică carnea fără ca măcar să clipesc și asta doar datorită orgoliului și a încăpățânării tale. Rânjesc satisfăcută, văzând furia, muritorului, cu care mă privește. Zadakiel ne privește cu satisfație, zâmbind fanatic. Până aici i-a fost muritorului. Îi simt deja lipsa. Spunea că vine imediat. Stau la masa pregătită special pentru noi doi, de câteva minute bune. Chiar atât de mult să vorbească la telefon? Poate e ceva important. Cu toate că atmosfera e călduroasă și lumea pare să se simtă bine, eu mă simt singură. Sentimentul de singurătate mă face să mă înfior și să simt cum stomacul mi se zvârcolește agitat. Mă ridic cu grijă și îmi aranjez rochia, înainte de a părăsi masa. Câteva persoane îmi zâmbesc și mă felicită pentru evenimentul reușit și pentru apariție. Le zâmbesc politicos, încercând să scap cât mai repede, pentru a-l căuta pe Mike. Îmi prind rochia cu ambele mâini, pentru a putea grăbi pasul,