-
Dar... eu te iubesc, Sebastian.
-
Nu, tu nu mă iubești. Tu crezi că mă iubești, de
fapt te înșeli! Tu iubești imaginea mea. Ești
doar o puștoaică naivă, care nu știe ce vrea de
fapt. Care crede că poate deveni o mare artistă.
-
De ce ești atât de rău cu mine? Ce ți-am făcut?
-
Nu mi-ai făcut nimic, drăguță. Știi, într-un fel,
îmi ești chiar simpatică și adevărul e că... nu aș
vrea să te văd în brațele altui bărbat, știi că asta
m-ar supăra foarte tare, nu?
-
Dar nu am pe altcineva...
-
Nici nu am spus, era așa ca un fel de...
împrospătare a memoriei.
-
Am înțeles... am să mă conformez. Vreau să te
fac fericit să știi... dar... aș putea să îți cer un
singur lucru?
-
Hmm... să auzim.
-
Păi... dacă tot vin sărbătorile de iarnă... mi-ar
plăcea foarte mult să te duc în orășelul în care
am crescut. În Valel.