și mă ridic în picioare. Să mergem acasă, iubito.
Și mie mi-a ajuns pe ziua de azi.
Țigările astea! Singurul lucru pe care muritorii și
noi le avem în comun. Lui Ameri nu-i plac, dar a trebuit
să mă accepte așa. Fumez... las fumul negru să-mi
invadeze plămânii. Chestiile astea ucid muritorii. Ha!
Cum poate să facă un fum amărât asta? O privesc pe
Ameri în timp ce trag din țigară. E tăcută. Mai tăcută ca
de obicei. Are o privire fixă care își caută obiectivul.
-
Nu ai mai spus nimic de ceva vreme. Ce e cu
tine?
-
De ce continui cu chestiile alea? Sunt
scârboase! Ce satisfacție îți dau?
-
Mi-emi plac. Ar trebui să încerci. După câteva
zile te vei obișnui. Uneori te scapă de stres și de
nervi.
-
Ha! Ce tâmpenie... să fii controlat de fum.
Patetic. Hai odată, că mai avem mult de căutat
și simt cum îmi pierd răbdarea. Mă ridic de la
sol și survolez de 2-3 ori zona. Nimic!