-
Zadakiel... Îmi petrec degetele printre șuvițele
lui crâlionțate și îl aplec puțin pentru a fi la
același nivel cu mine. Mă privește fix,
nedumerit, aproape disperat, dar nu scoate un
sunet. Ca înainte nu vom mai putea fi... am
încălcat legea. Nu regret, dar... nu îmi cere mai
mult decât îți pot oferi în momentul de față. Poți
alege... îmi rămâi alături, încerci să înțelegi
sau... pleci și nu vei mai fi în pericol poate
niciodată. Decizia îți aparține. Îmi las mâna să
alunece pe chipul lui fin și mă întorc în
sufragerie, ștergându-mă cu un prosop.
-
Voi rămâne și nu-ți voi mai ieși din cuvânt. O
să fac tot ce e nevoie. Iartă-mă!
-
Ce mă fac eu cu tine? A trebuit să intri în viața
mea, nu? Pacoste!!! Îi arunc un rânjet și mă
întind pe canapea.
-
O pacoste nevinovată. Îi spun în timp ce-mi dau
ochii peste cap și zâmbesc. Totuși, am o
curiozitate, ce vom face după ce o să scăpăm de
cei doi?