închidă ușa. Ne urcăm din nou într-un taxi,
având ca destinație, acasă.
Ce? Mmm... mormăi ridicându-mi capul de pe patul
moale. Ce caut aici? Cum am ajuns aici? Zadakiel!!! A
dispărut! Mă ridic amețită din pat și ies fugind din
cameră. Nu e! Nu e niciunde!!! Mă cuprinde o panică
îngrozitoare. Un sentiment de părăsire atât de familiar, ca
în ziua aceea... Lacrimi dau să se strecoare printre gene,
dar scutur puternic din cap și mă las să cad la podea,
strângându-mi cu putere genunchii la piept.
-
De ce ai plecat fără mine, netrebnicule??? Știu
că am fost rea cu tine... dar nu am vrut! Îmi
ascund chipul în întunericul dintre brațe și
suspin.
Ridic capul și o privesc pe Ameri. Nu știam... adică,
ține la mine. Clipesc și-i urmăresc gesturile cu atenție iar
cuvintele ei... Mă ridic de pe canapea și mă las în jos,
luând-o în brațe.
-
Sunt bine! Sunt aici! Ce s-a întâmplat?
-
Eh?!? Zada...kiel? ZADAKIEL!!! Fără să
conștientizez, ca din instinct, sar pe Zadakiel,