Am să am grijă să nu pățească nimic, muritoarea,
cât timp lipsești. Îmi pare rău că m-am împotrivit. Nu se
va mai întâmpla.
Ohh. Bine. Mă cam doare capul. Mă întind pe
canapea și privesc în jur, încercând să-mi dau seama de
unde vine vocea Isei. Nu trebuia să se ajungă la asta
pentru a o face să înțeleagă. De ce ai făcut asta?
Ce anume? La ce te referi? Îl privesc nedumerită,
așezându-mă lângă el.
De ce mă provoci? Ți-am făcut rău, îmi dau seama
de asta. Nu trebuia. De ce te-ai încăpățânat?
Eu... nu mi-ai făcut rău... nu am nimic. Am spus
doar că voi face ceea ce îmi ceri.
Nu încerca să mă păcălești, Isa. Deși a trecut mult
timp de când nu ne-am mai văzut sau auzit, totuși, te
cunosc. Dacă e așa, ce te-a determinat să-ți schimbi
părerea?
Nimic! Mi-am schimbat-o și gata. Am motivele
mele. I-am promis cuiva că nu-i voi încălca cuvântul. Așa
că... nu am voie să o fac... altfel se va supăra pe mine.
Cum spui tu. Ar trebui să pleci deja. Gaia e singură.
Voi pleca și eu de-ndată. Mai stau puțin să-mi revin.