liniștită. E totul în regulă. Vei fi în brațele mele
și vei fi în sigurață.
-
Mike... îmi cer iertare că sunt așa de panicată...
nu îmi doresc asta... mai ales că fericirea imensă
îmi zace încă în suflet după gestul minunat pe
care l-ai făcut, dar... crezi... crezi că ai mai
putea rămâne treaz câteva clipe cu mine?
-
Sigur. Vino aici. O îmbrățișez pe Gaia, lăsând-o
să se cuibărească la pieptul meu. Îmi trec
degetele prin firele ei de păr, lăsând tăcerea să
acapareze camera.
Tot drumul, Ameri nu a scos niciun sunet. Nu știu
cum reușește de fiecare dată să mă convingă să o urmez.
Tot îmi este greu să înțeleg ce fel de răzbunare e asta.
Văd totul ca pe o joacă prostească pe care doar Ameri o
poate înțelege. Ameri... Haha! Brusc îmi aduc aminte de
primele zile în care i-am spus ”Ameri” iar ea nu a
suportat acest lucru, dar mai apoi l-a acceptat iar acum îi
place. A luat-o ca pe o poreclă, dar eu defapt am încercat
doar să o alint, fiind așa micuță de statură și copilăroasă,
deși sadică. Ame e un nume mult prea greu. Gândurile mi
se răsfiră în momentul în care Ameri se oprește în loc.