-
Te cred, micuțo, dar de unde putem ști? Încă nu
știm nimic. Cred că vom fi mai în siguranță
acasă.
-
Hai... Mă cuibăresc lângă Mike în timp ce ne
chinuim să ajungem acasă prin gerul crâncen
care s-a lăsat. Ne-am grăbit atât de mult încât în
aproximativ 10 minute, am ajuns. Odată intrați
în casă, îmi dau grăbită paltonul jos, și fug în
baie pentru a-mi privi spatele în oglindă. NU!!!
NU!!! Strig disperată văzând cum cicatricile de
mult închise au început să se fisureze ușor.
Aud strigătul Gaiei și aruncându-mi paltonul rapid
pe fotoliu, alerg spre baie unde intru fără să mai bat la
ușă. O găsesc pe Gaia cu spatele dezgolit, privindu-se în
oglindă. Din cicatricile de pe spate, se preling câteva
firicele subțiri de sânge. Mă apropii de ea pentru a le
analiza iar Gaia se ferește.
-
Nu le ating. Nu o să te doară dacă mă uit.
-
Scuze... Îl las pe Mike să îmi privească rănile
proaspete, în timp ce inima mi se strânge de
teamă. Mike... de ce acum?