mie s-a întâmplat așa. Sebastian nu mai e. Nu îți
face griji. Nu se mai întâmplă nimic iar eu sunt
aici, lângă tine. Încearcă să te calmezi, te rog.
-
Iar... iartă-mă, nu... nu vreau. Încerc să îi spun
printre suspine. E mult prea dureros gândul de
a-l pierde pe Mike. Mă doare prea tare. Nu
vreau să se întâmple niciodată așa ceva. Îmi
mușc buza cu putere pentru a mă forța să mă
opresc din plâns.
Privesc în cameră și constat că e deja dimineață.
Ora 08:05. E Anul Nou. O sărut pe Gaia și o strâng
puternic la piept.
-
Nu voi păți nimic. Sunt aici lângă tine și nu voi
pleca nicăieri. Hai! E dimineață și e Anul Nou.
O porție de clătite cu gem, preferatele tale, te va
ajuta.
-
Eh? Clătite? Îmi șterg și ultimele lacrimi,
trăgând ușor de nas, în timp ce îl privesc pe
Mike nedumerită, ca un copil mic căruia i se
dezvăluie o minune.
-
Da. Clătite! Clătitele tale preferate, clătită mică
ce ești și tu. Hai să încercăm să uităm coșmarul