-
Mie îmi e indiferent. Ți-i las pe amândoi dacă
vrei iar eu voi sta pe margine și voi admira
spectacolul.
-
Nu glumesc! Am așteptat prea mult acest
moment ca să intervină cineva sau ceva. Lasămă să gândesc.
-
Bine. Fie! Fac cum vrei tu, doar să-mi zici.
-
Zadakiel... sunt curioasă. De ce ești așa? Îl
privesc cu curiozitate întorcându-i o șuviță
neagră, cârlionțată după deget.
-
Așa cum?
-
Așa... rece, simplu... te prostești mereu. Nu te
înțeleg, Zadakiel! Cum de ești de acord cu ceea
ce spun și cum de îmi faci voia? Te intimidez?
Ți-e teamă de mine?
-
Nu îmi este teamă. Probabil ar fi trebuit să știi
că nu cunosc teama. E vorba de devotament, de
cel care are grijă de mine și care simte ceva
pentru mine, nu dragoste sau afecțiune neaparat,
ci mai degrabă i-aș spune grijă.
-
Ești interesant, dar și prostuț când vrei. Cum
poți fi două persoane deodată? Cum poți fi și