Mike... iubire... nu suntem în Valhala. Nu pot să
te condam dacă mă consideri un monstru... dar,
te rog, revino-ți, Mike! Adună-te! Am nevoie de
tine! Trebuie... trebuie să punem bucățile în saci
și să acoperim cu zăpadă locul... va mai ninge...
nu se va observa până mâine. Mike, te rog,
revino-ți!
Mă frec la ochi și o privesc pe Gaia care stă în fața
mea, cu chipul acoperit de stropi de sânge, încercând să
mă facă să mă adun. Încerc cu greu să-mi revin și
totodată mă întreb... Tu ești micuța mea? Ce s-a
întâmplat cu Gaia? După toate cele întâmplate, prezența
Gaiei mă lasă rece, privind-o fără vreun interes. Să
scăpăm odată de povara asta. Să terminăm... Mă abțin cu
greu din a vărsa în timp ce încep să pun bucățile
neînsuflețite în sacii de gunoi care i-a adus Gaia odată cu
cuțitul. Nu pot să cred că am ajuns să fac asta...
Îl privesc pe Mike cum adună bucățile de carne,
fără să scoată un cuvânt. Fără măcar să mă mai privească,
dezgustat de toată situația. Cine l-ar putea condamna? Îl
opresc pentru câteva minute și îl privesc, afișând un
zâmbet amar.