-
E în regulă. Gaia... se poate să îți văd semnul și
cicatricile? Știi, nu le-am văzut și într-un fel...
îmi fac griji. Nu te dor?
-
Acum... nu. Îmi deschid doi nasturi de la
cămașă pentru a-mi putea dezgoli spatele. Mă
înroșesc iar stomacul mi se strânge de emoție în
momentul în care degetele fine ale lui Mike se
perindă pe suprafața denivelată a cicatricilor.
-
Dar pe mine mă doare când le ating. Dar le
iubesc fiindcă fac parte din tine. Iubesc, orice
ține de tine.
-
Mike... mă faci să roșesc. Eu... am ajuns să le
urăsc... datorită lui Sebastian am ajuns să mă
consider un monstru. Am început să mă
obișnuiesc cu ideea că voi purta aceste semne
odioase toată viața. Mă întristez, începând să
mă simt incomod. Încerc să îmi trag cămașa
pentru a le acoperi, dar Mike mă oprește. Îl
privesc nedumerită.
-
De mine nu le vei ascunde niciodată. Le urăști
datorită lui, dar acum o să le iubești datorită
mie. Voi mângâia cu drag și tandrețe aceste