Deschid grăbită ușa cafenelei și îl văd pe Mike stând la o
masă mai retrasă... undeva în colțul cafenelei, la separeu.
Îmi trag sufletul și mă apropii de el.
-
Mike... îmi... îmi cer scuze că... am întârziat. Nu
am vrut să crezi că nu vin.
-
E în regulă. Au trecut abia 10 minute. M-am
obișnuit cu tine. Ia-o ca pe un compliment
fiindcă îmi face plăcere să te aștept.
-
Nu am vrut... adică nu a fost intenția mea... am
adormit... mai greu aseară... adică... m-am și
trezit cu greu... scuze.
-
Liniștește-te, micuțo! O cuprind de încheietură
pentru a-i ridica mâna să i-o sărut.
-
Umm... putem comanda niște cafea? Adică...
abia m-am trezit. E ok? Umm... mă comport
ciudat? Adică mă refer... după... ce s-a
întâmplat între noi aseară... nu vreau să fie
ciudat între noi... Inima îmi bate atât de
puternic, de parcă aș alerga în continuare.
-
E în regulă, micuțo. Relaxează-te puțin. Îi spun
în timp ce ne așezăm. Comand cele două cafele