Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Seite 104

- Sebastian! Stai!!! Încerc să îl opresc, dar Sebastian pleacă, pierzându-se în mulțime. Alerg după el, încercând să nu mă lovesc de oamenii care se îngrămădesc la tarabe și mă simt trasă în direcția opusă de cineva care mă prinde încheietura mâinii. Gândul la Gaia mă face să nu stau cu mâinile în sân când vine vorba de ea. Mă ridic de pe bancă și mă pierd prin mulțime în timp ce o caut pe Gaia și o urmăresc. Îl văd pe Sebastian cum se îndepărtează de ea în timp ce mă apropii și o prind de mână. - Să mergem! O trag după mine prin mulțime până ne îndepărtăm și ajungem într-un parc alăturat. Gaia pare că are o reținere pentru că mă urmează, dar nu dau importanță acestui lucru. Am nevoie de ea! Mike mă trage cu repeziciune după el. Inima îmi bate nebunește și din când în când mai privesc în urma noastră pentru a mă asigura că nu ne urmărește Sebastian. Sunt atât de speriată că ar putea să mă vadă fugind cu Mike. Oare unde mă duce? Cum de m-a găsit? Într-un fel, faptul că fugim mă face să mă simt ca și cum timpul