Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 77

cum încetul cu încetul mă panichez. De ce îți
place să te joci așa cu mine? Lacrimile îmi
curg șiroaie fără să le pot controla. Ce se
întâmplă cu mine îanainte nu eram așa... de ce
îmi face Mike toate astea?
Nu am văzut-o niciodată pe Gaia așa. Ce-i drept,
mă deranjează maxim că nu are încredere în mine.
-

Gaia! Am strigat. Încetează! Mă rănești mai
mult așa. Am strigat la ea, după ce că este
deja speriată. Bună treabă Mike! Am luat-o în
brațe, iar ea s-a cuibărit la pieptul meu
plângând de zor. Nu am luat hârtiile cu mine,
Gaia! Nu le-am luat!

Ce se întâmplă cu noi? De ce urlăm unul la altul? El
a făcut-o... Ce? Cine vorbește? M-am desprins din brațele
lui Mike și am privit în jurul nostru. Ceața densă nu lăsa
să se vadă petic de clădire, stradă sau orice altceva. Lasămă în pace!!! Mi-am strigat în gând. Micuțo... el te
minte... nu te crede. Nu crede nimic din ceea ce i-ai spus
până acum... nu te crede. TACI!!! M-am trezit țipând ca
din gură de șarpe.
-

Gaia, sunt doar eu aici... La mine strigi?