Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Página 72

-

Hehe. Trezirea, aici Terra. Zâmbesc și mai e
puțin până mă apucă râsul când văd expresia
de pe fața Gaiei. Tare mult mă distrează când
o tachinez.

Cobor scările în grabă pentru a scăpa de holul
întunecat și de ciupiturile lui Mike. Are chef de glume...
într-un loc ca ăsta. Ce vreme mohorâtă. Ceața îmbracă
peisajul într-un alb lăptos. Abia dacă se vede la 2-3 metri
în față. Încotro să ne îndreptăm? Și e ciudat. Nu am auzit
nicio mașină până acum și nici oameni, deși e aproape
ora prânzului. O adiere rece de vânt îmi atinge obrazul și
mă face să mă cutremur. Prea multă liniște. Mike se uită
în stânga și în dreaptă, probabil gândindu-se pe unde să o
luăm... iar după câteva clipe, din ceață, în fața noastră,
dincolo de șosea, apare un gărduleț mic, negru, ruginit
care dă într-o grădină uscată. Îi fac semn lui Mike.
Locul ăsta parcă e desprins dintr-un film vechi și
prost. Crede cineva că ne sperie cu atmosfera asta? Mă
uit în toate părțile, oare pe unde să o luăm? Deodată o
văd pe Gaia că îmi face semn să privesc în față... o
grădină părăsită cu gardul vechi... Căcat! Un cimitir? Văd
bine?