Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 661

cuvânt nici unul, nici altul. Scaunul de lângă mine a
rămas gol. Neavând alți prieteni, m-am simțit atât de
izolată încât în unele momente credeam că sunt o stafie,
că oamenii nu mă mai văd. Nici bătrânica nu mai era la
tarabă pentru a-mi încălzi sufletul cu un Ramen bun sau
altă delicatesă ieșită din mâinile ei. Am studiat tot anul la
diversele materii, fiindu-mi parcă mai greu ca niciodată
să mă concentrez. Am tras tare pentru că îmi doresc să
intru la Facultatea de Arte din Takanai, un oraș care
colcăie cu artiși și critici de artă. E orașul perfect dacă
vrei să te afirmi. Sper doar că Mike s-a descurcat la fel de
bine. Știu când eram mai mici cum ne făceam planuri că
vom merge împreună la aceași facultate și vom fi prieteni
până vom îmbătrâni. Poate... nu mai e cazul acum, dar
măcar ne vom urma visul. Vom continua studiile
împreună. Nu am mai văzut de mult lucrările lui Mike...
nici măcar o pânză. La cursurile de practică a ales să nu
mai stea lângă mine ci în partea opusă a sălii. Șevaletul
său îl acoperea cu totul, încât nici măcar nu îl mai puteam
vedea. Picturile mele, deși erau mereu corecte din punct
de vedere tehnic... transmiteau tristețe. Profesorul nostru
Toru îmi spunea mereu că e bine, că prea puțini pot