Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 645

nimic mai mult decât să ne întoarcem la cum eram. Să ne
întoarcem la viețile noastre simple. De fapt... eu sunt cea
de vină... totul s-a dus de râpă din cauza curiozității mele
stupide și a dorinței nebune, incontrolabile de a ajunge în
Valhala. Eu sunt cea care ne-a adus în acest punct și cea
care ne-a distrus. Îmi afund chipul în palme și continui să
plâng... fiind parcă prea dureros să îl mai privesc... știind
că nu mă vă mai strânge niciodată în brațe sau că nici
măcar nu va mai fi acolo când voi avea nevoie de el. Îmi
pare rău...
Întorc privirea când o aud pe Gaia suspinând. O
privesc cu atenție cum își ascunde fața în palme. Cât de
mult mi-aș dori să nu fie așa. În mine zace o dorință
arzătoare de a o îmbrățișa, dar mă abțin. Mă ridic tăcut de
pe scaunul de rezervă, îndepărtându-mă de ea. Sky s-a
desprins într-un final de ușa metroului și s-a așezat pe
banchetă. O văd îngândurată, cu privirea lăsată în
pământ. Mă așez lângă ea îngrijorat.
-

Sky... Îmi pare rău pentru Kagami. Ai văzut că
dacă întârziam doar un minut, pierdeam
metroul. Ești în regulă?