Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 615

ea, simțind cum inima mi-e străpunsă animalic. Durerea
mă face să îl privesc din nou pe Sith. În fața mea
antimateria se evaporă, lăsând în urmă câteva particule
minuscule negre, strălucitoare ca firele de praf. Șah
Mat... exclam cu ultimele forțe, cu vocea aproape stinsă
din cauza durerii. Aerul fin îmi îmbrățișează trupul și mă
însoțește în căderea mea lină înspre sol. Vederea mi se
încețoșează făcându-l pe Sith să se piardă într-o umbră
subtilă, neagră. Impactul cu solul îmi împinge parcă
durerea din piept făcându-mă să o simt și mai intens.
Privesc cerul care pare acum mai albastru ca niciodată.
Îmi ridic mâna sănătoasă până în fața ochilor pentru a o
examina. Lichidul albăstrui mi-a îmbrățișat degetele și
palma, făcând-o să strălucească. Ciudat sentiment... Nu
credeam că pot simți așa ceva. Pieptul mă înțeapă din ce
în e mai tare, fiindu-mi tot mai greu să respir. Laria...
Ame... Întind mâna în gol căutând-o prin neant. Nu
reușesc să văd... nu reușesc să o mai simt... nu reușesc să
o mai strig, gura uscându-mi-se parcă instantaneu.
Cloud!!! Ritmul alarmant al inimii mă face să mă
grăbesc și mai mult pentru a ajunge la Cloud, care zace
rănit la pământ. E plin de sânge! NU! NU! NU! Îi mângâi