Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 570

Aripile străvezii stau nemișcate, parcă odihnindu-se.
Hainele sunt intacte. Niciun nasture desfăcut, nicio urmă
de ruptură. Îmi îmbrățișez trupul plângând disperată.
Simțindu-mă ca și cum nu aș mai avea control nici măcar
asupra minții. Pare o eternitate de când nu l-am mai văzut
pe Mike... de când nu l-am mai îmbrățișat... chiar dacă...
chiar dacă cel care mi-a făcut rău... dar... nu era Mike... lam auzit... i-am auzit disperarea din propriul glas. Cum
am ajuns într-o așa situație... cum vom scăpa din asta?
Mă simt neputincios în fața unei puteri pe care nu o
pot stăpâni. Gaia a suferit peste poate din pricina mea iar
asta poate doar din cauză că doream să-i fiu alături... să o
protejez. Poate dacă aș sta la distanță... atât eu cât și
creatura aceasta nu ne vom apropia de ea. Mă simt slăbit.
Cuvintele îmi ies din ce în ce mai greu din gură. E unul
din acele momente în care îți dorești să vorbești cu tine,
dar... realizezi că celălalt ”tu” poate face doar rău.
Suferința ei nu se va opri aici!
TACI!!! Încerc să strig în timp ce-mi acopăr
urechiile cu mâinile.