Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 567

lipite, acum, unul de celălalt, lăsând ca fiecare părticică
să se atingă, simțindu-i căldura și umezeala atât de intens.
Nu te mai zbate, fiindcă nu ai cum să scapi din
brațele mele. Am să mă joc cu tine insecto până îți vei da
ultima suflare la pieptul meu.
Dă-mi drumul!!! Nu ar trebui să fie așa... Te rog...
te rog... lasă-mă! Teama și oroarea mă cuprind și mai
tare. Mike... nu mai e cel care îl cunosc eu... nu se
comportă ca el... el... nu mi-ar face niciodată așa ceva.
Oricât de mult încerc să mă zbat, nu reușesc nici măcar
să mă clintesc din prinsoarea sa. Privirile ni se întâlnesc.
E atât de absent... rânjește atât de înspăimântător.
Gândul... că el este primul băiat care mă vede așa și al
cărui trup îl simt atât de aproape... gândul că s-ar putea să
nici nu fie Mike... dar... e... e Mike... Mike... îmi face
toate astea. Stomacul mă furnică atât de rău încât mă face
să-mi retrag până și privirea de la chipul său.
Frica ta îmi hrănește sufletul, insecto. Ești atât de
dulce când suferi, încât mă faci fericit. Sudoarea
transparentă care se formează pe trupul ei, datorită
încercării de a se elibera, îmi atinge ușor pielea, în timp