Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 561

Bine... închide ochii și urmează-mi vocea.
Deodată mă văd părăsind întunericul în care mă
aflu și pășesc într-un spațiua semi-luminat iar în jurul
meu totul devine alb. Sunt în continuare la pământ, dar în
fața mea văd două picioare firave, încălțate cu o pereche
de pantofi negri și șosete care le îmbracă, ajungând până
la genunchi. O fustă largă plisată îi pleacă din mijloc
subliniindu-i formele gingașe. Mâinile ei fine stau
temătoare pe lângă corp iar degetele ei subțiri delicate ca
ale unei pianiste se joacă ușor pe pliurile fustei. Îi aud
vocea cristalină ca de copil cum chicotește. Părul lung,
negru se unduiește fragil în bataia vântului, aducând un
miros plăcut de floare de cireș. Încerc să mă ridic. Este
nepoliticos să stau întins pe jos în fața unei fete, dar în
încercarea mea de a mă ridica, mă simt tras înapoi în
întuneric de o voce atât de familiară. GAIA!
Cât timp am stat aici? Aaaaa!!!!!! Simt cum întreg
trupul îmi arde, despicându-se încet. MIKE!!! Urlu
disperată de durere. Mă reped la ușa camerei încercând să
o deschid, dar îmi retrag speriată mâinile simțind cum
îmi ard palmele. E ceva în jurul ușii. Mă întorc încercând
să găsesc o cale de a ieși din cameră. La fel și la geamuri.