Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 56

ciudat, o sperie până și întunericul. Poate că Gaia nu este
pregătită pentru această călătorie, dar acum nu mai e cale
de întoarcere. Mă așez lângă ea fără să-i dau drumul. E
atât de palidă la față... cred că de teamă. Nu-mi vine să
cred că m-am gândit măcar o clipă să o las să meargă
singură în Valhala.
Valhala... atât de sumbru. Ciudat cum din
depărtare părea atât de viu și magic. Metroul
încetinește... înseamnă că ne apropiem de stație. Ce s-a
întâmplat mai înainte? Oare chiar așa să o iau razna?
Poate sunt doar foarte obosită... ce-i drept nu mi-a plăcut
niciodată întunericul... și totuși... Cine ești? Metroul a
oprit cu un vuiet înfundat. Ce stație... pustie... rece,
întunecată.
Gaia este încă speriată. Deși am bagajele pe umăr
nu îmi dă drumul la braț. Se uită în continuare speriată
prin jur, probabil se uită după ce o fi fost de a speriat-o
așa de tare. Stația asta de metrou are aceași lumină
chioară ca cea din Valel.
Încă îmi simt inima strânsă, mică. Mike a luat-o
înainte și eu după el, pare așa de grăbit, dar nu îl
condamn, într-un așa loc cine și-ar dori să zăbovească?