Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 535

odată chinul acesta. Nu mai are rost să trăiesc, nu fără
micuța mea. GAIA!!!!
Mi... Mike!!! Strig, parcă auzindu-i urletul din
depărtare, dar sunt smucită de lângă trupului lui Sith și
târâtă înafara camerei.
Vocea ei îmi străpunge pieptul cu putere. Mă simt...
bântuit. Durerea care-mi sfâșâie sufletul, depășește
durerea provocată de rănile trupești. Nu-mi mai pasă de
Valel, de școală sau de viitorul meu. Nu mă mai așteaptă
nimeni ca să ies de aici, nu se va mai îngrijora nimeni
pentru mine și... până și gândul mă doare când realizez
că... mi-am pierdut cea mai bună prietenă. De ce să mă
mai împotrivesc și să mă chinui în carcera aceasta vie
când pot renunța la luptă și să termin cu tot? Nu mai are
sens...
Trag muritoarea după mine până în camera care a
fost pregătită pentru ea. Închid ușa în urma noastră. O
întorc spre mine iar ea se smucește ca o pisică sălbatică.
Rânjesc și mă proptesc de ușă. Îmi place furia care arde
în ea.
-

Cât ai să te mai zbați? Nu realizezi că este
inutil?