Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 5

1
Mai sunt două ore... M-am foit întruna și nu știu
de ce. Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc, să mă
întorc în realitate, la ritmul meu zilnic, precis precum un
ceas elvețian. Doar orarul mai osciliază ca pendulul
obosit al unui ceas de perete vechi. Astăzi... nu aș merge
la ore. Da, la ore, pentru că sunt încă elevă. Amuzant, mă
simt totuși atât de trecută de timp și cu toate acestea sunt
încă la școală. Mai exact în clasa a 12-a. A fost destul de
greu, am fost transferată de la o școală la alta și am
pierdut multe, niciodată nu mi-am găsit locul, ca și cum...
ca și cum nu ar trebui să fiu aici sau pe unde am mai fost.
Am noroc totuși. Singurul care m-a acceptat cu
ciudățeniile mele a fost Mike. Mike, colegul meu de
bancă. Suntem prieteni de atâta timp... Singurul care nu a
râs de mine sau nu și-a bătut joc pentru că sunt mai mare
decât restul colegilor.
Soarele îmbracă timid acoperișurile caselor din
Valel. Asta înseamnă că trebuie să îmi îmbrac uniforma,
să îmi pun caietele în geantă și să o iau la pas pe același