Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 445

pe hol. Laria stă rezemată de tocul ușii privind
obiectul pe care-l ține în mână. Mă observă și
ascunde din nou obiectul în buzunar.
-

Mike? Ce e cu...

-

Termină, Laria! Ce ascunzi acolo?

-

Ce să ascund? Nu ascund nimic!

-

Ai ceva ce nu vrei să ne arăți? Te-am văzut în
camera Gaiei. De ce îi faci rău? O prind de
mâini și o împing ușor în perete.

-

Dă-mi drumul, Mike! Nu am făcut nimic!

-

Să vedem... Laria se zbate să scape din
prinsoarea mea, dar reușesc să îmi vâr mâna în
buzunarul din față al rochiței ei și să scot... un
pandantiv? Ce e cu ăsta?

-

Dă-mi-l!!! E al meu, Mike! De ce ești așa de rău
cu mine?

-

Ce e cu ăsta? De ce îl ții mereu ascuns?

-

Dar nu îl ascund. Pandantivul ăsta... e al
părinților mei. E tot ce mi-a mai rămas ca
amintire de la ei. Lacrimile încep să-mi
brăzdeze chipul iar sentimentul de tristețe mă
cuprinde și mă face să cad la podea. Toată scena