Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 42

către casă, căci mai sunt câteva ore până la
plecare.
Casa e pustie... atât de rece. Mă simt slăbită ca și
cum ceva mi-ar devora toată energia. Ce e cu mine?
Camera a rămas cufundată în întuneric, m-am întis pe
podeaua aspră și mi-am ațintit privirea pe tavan. Ce e cu
mine? Inima mă înțeapă și simt cum stomacul mi se
strânge. De ce îmi doresc atât de mult foaia aceea? Iar...
aripile acelea... silueta... firul acela roșu... Poate ar fi mai
bine să dorm... să fiu în stare pentru drumul care ne
așteaptă... am să dorm... Cine ești?
Obosit după atâta agitație m-am aruncat în patul
moale. Mai e până plecăm. În timp ce alunec ușor spre
lumea viselor, îmi simt mâinile și picioarele ca legate de
pat. De ce nu mă pot mișca? Atât de obosit să fiu? Aud
ticăitul ceasului de pe perete, dar nu reușesc să deschid
ochii. Ceva... parcă mă ține țintuit în pat și nu mă lasă să
fac nicio mișcare.
-

Auzi? Auzi? Îmi șoptește cineva în ureche.

-

Cine ești? Ce vrei?