Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 417

înfricoșătoare care pășește apăsat. Lacrimile îmi
îmbrățișează chipul transformându-se în mici perle
transparente, bestia... e un lup sălbatic. Nu reușesc nici
măcar să scot un strigăt. Lupul, cu blana sa argintie,
strălucitoare, mârâie iritat, începând să-mi dea târcoale.
Poate dacă aș fi fost în altă stare fizică aș fi riscat și aș fi
rupt-o la fugă, dar acum... nici să vreau cu toată voința
mea nu mă pot mișca... durerea amețitoare îmi pulsează
din interior revărsându-se pe toată suprafața trupului
meu. Aștept... îmi aștept soarta. Bestia se oprește la
câțiva centimetri în fața mea. Îi pot simți respirația caldă,
care miroase a carne crudă. Îmi ridic privirea, pierzândumă în ochii lui sticloși aurii. Nu schițez nimic, cum aș
putea? Mă fixează cu privirea în timp ce își dezvăluie
colții albi, ascuțiți precum cuțitele. Rămân nemișcată. Se
apropie și mai mult. Strâng din dinți, închid ochii
pregătită să fiu sfâșiată, când lupul dă înapoi, își aruncă
capul pe spate și scoate un urlet asurzitor care îmi
pătrunde până în măduva oaselor.
Îmi este foarte greu să mă orientez prin întunericul
dens iar pădurea este deasă. Cum aș putea să o găsesc pe
Gaia? GAIA!!! GAIA!!! Continui să strig, sperând că voi