Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 350

se afla acolo undeva, și că nu va avea puterea de
a mă omorî. Îi cuprind bărbia și îi ridic încet
privirea din pământ până când privirile ni se
întâlnesc. Să nu ne mai îndoim niciodată unul
de celălalt. Am trecut prin momente prin care
nu a trecut nimeni iar când prietenia noastră
trebuia să ne apere, noi am cedat, încrederea
dintre noi pălind în doar câteva secunde în fața
iluziilor create de orașul ăsta diabolic. Îmi e
rușine că am putut crede, chiar și pentru o
secundă, în orice altceva, înafară de tine. O
sărut ușor pe frunte zicându-i în șoaptă: Ești
prietena mea cea mai bună! și mă întorc la
bagaje, închizându-le 66V