Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 311

destul de ”buni” pentru tărâmul nostru. Cloud nu a
plecat pentru că nu ar fi fost destul de bun pentru noi, ci
din cauza lui Gabriel, pe care l-a desconsiderat tot
timpul și de care s-a îndoit că va reuși să ducă mai
departe datina familie. El și-a dorit supremația, să stea
deasupra lumii și să o conducă, drept urmare, locuiește
într-un conac, undeva în vârful unui munte. Este
deasupra tuturor... așa cum și-a dorit. Aripile îmi
alunecă ușor, mângâind undele vântului. Peisajul este
unul sinistru, cuprins de singurătate și de o atmosferă
care îți dă un sentiment înspăimântător. Sinistru, prea
sinistru! Înălțându-mă în aer pentru a ajunge în vârful
muntelui, străpungând straturi fine de nori, zăresc ceea
ce pare a fi parcă o structură imensă, parcă desprinsă
din peisajele Vikinge. Timidă și nesigură pe mine,
privind reacția lui Cloud când va auzi ce am să-i spun,
deschid ușa și pășesc în interiorul conacului, strigându-l
pe Cloud.
O altă zi posomorâtă. Țțsss! Ce plictiseală... nu s-a
mai întâmplat nimic interesant de multă vreme. Ce rost
are să ai totul la îndemână, dacă nu poți face nimic
interesant? Rahat! Am să înnebunesc aici! Ce? Acea