Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 284

nu devii ceea ce ai devenit acum. Iar despre Cloud... miar place să-i spun tot ce faci.
Trebuia să pleci când a plecat și Cloud. M-aș fi
scăpat de doi trădători... Atenția îmi este atrasă de un
răget asurzitor. Mă desprind de pământ și auda alte
urlete. Nu îmi mai pot pierde timpul cu
nerecunoscătoarea asta, trebuie să văd ce deranjează
liniștea pădurii. Aripile mi se arcuiesc și împing aerul cu
putere făcându-mă să mă îndepărtez semnificativ de Isa
și de conac.
Mă opresc din alergat după ce ocolesc gardul
conacului și zăresc o poartă laterală. Încerc să o deschid,
dar e destul de grea. Cu o ultimă zvâcnire de putere,
reușesc să o împing suficient încât să mă strecor. În fața
mea sunt înșirate câteva rânduri de trepte care le urc
precaut iar în capăt e o ușă masivă de lemn. Singura ușă
de pe acest coridor. Nu am de gând să mai aștept și o iau
grăbit spre ușă, fără să îmi dau seama de ce, parcă ceva
sau cineva mă-ndeamnă să intru acolo. Isa o să mă
găsească oriunde, mi-am spus în gând. Deschid ușa
cuprins de teamă, după toate cele întâmplate și intru în
cameră brusc rezemându-mă cu spatele de ușă. Pentru o