Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 248

vorbească așa... Mă rănești Mike, mă rănești, asta aș vrea
să îi pot zice. Eu victimă? Dar ce am făcut...?
-

Mike... spune-mi... te rog...

-

Ce să-ți spun? Că în tot acest timp cât eu ți-am
fost ca un frate și te protejam tu profitai de mine?
Ce-ți mai doreai să te ating ușor și să te sărut pe
gât! Ce-ți mai imaginai că fac asta... ce mai ai să
spui pe viitor dacă mai continuăm așa, după ce
am dormit împreună, că o să facem dragoste? Mai
vrei să-ți enumăr? Îți ajunge? Simt că îmi revărs
toată furia pe Gaia și mă eliberez de tot ce am pe
suflet.
Nu pot să cred... nu pot să cred că Mike îmi spune

astfel de lucruri... nu... nu am făcut niciun gest... nu... nu
am vrut să îl fac să se simtă ciudat... nu am avut nicio
intenție... dar... sentimentele mele... oare să fi devenit atât
de puternice încât să se fi văzut? Chiar dacă nu am vrut
să... vadă niciodată? Ce se întâmplă... mă doare atât de
tare sufletul încât nu știu cum să reacționez. Este... atât
de nervos... aruncă aceste cuvinte cu atât de multă ură...
-

Mike... dar, nu am făcut nimic... de ce...