Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 224

La mine acasă. Mă duc la Gaia, am lăsat-o singură.
Pa!
Pa? Mike nu mi-a zis niciodată așa. A trântit ușa în
urma lui lăsându-mă singură în cameră. Nu știu ce mai
simt. Oare aș putea avea sentimente față de... Mike?
Nu știu ce a fost în capul meu să-i spun ceea ce
simt. Nu vom putea fi niciodată împreună. Nici nu avem
cum. Ahh, îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Dacă se
va sfârși totul între mine și Isa după acest moment?
Numai la asta ești bun, Mike! Să strici! Mi-o reproșez în
timp ce mă grăbesc spre casă. Pășesc în casă și urc grăbit
scările ca să ajung la Gaia. Deschid ușor ușa să nu o
trezesc în caz că doarme.
-

Am ajuns. Ce faci? Te simți mai bine?

-

Cât de bine mă pot simți... arăt ca o pisică
tărcată.

-

Ohh, da. Ți-am adus hainele și... ceva de care
cred că o să te bucuri.

-

Ce anume?

-

Ceva la care micuța mea Gaia ține foarte mult.
Să-ți arăt? Să nu-ți arăt? Hmm...?

-

Haiiii! Arată-mi!